<We_can_help/>

What are you looking for?

>Eliot Sorel

Eliot Sorel

Profesor / Washington, D.C.

Mesajul meu pentru România 2118:

O Românie fruntașă în domenii transdisciplinare vitale pentru realizarea păcii, a bunăstării oamenilor, a prezervării ecologice a planetei noastre, cât și pentru explorarea universului...

Biografie:
Eliot Sorel este dr. în psihiatrie și profesor de politici de sănătate la Universitatea „George Washington” din Statele Unite. Este absolvent al Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, promoția 1957. A părăsit România în anii 60 iar studiile superioare le-a făcut la Paris, Londra și New York. Între anii 1972-1975 a urmat Facultatea de Medicină a Universității Yale, specializarea în psihiatrie. Ca medic practicant, Dr. Sorel a impus conceptul de Sănătate Totală – TOTAL HEALTH -, un model integrat de îngrijire primară, sănătate mintală și sănătate publică. În prezent, predă politici de sănătate în cadrul Departamentului de Inovații în Practica Clinică și a Politicilor de Cercetare la Facultatea de Medicină a Universității „George Washington” din Statele Unite. Este fondatorul și președintele Forumului Democrației Tinerilor de la Facultatea de Relații Internaționale Elliott a Universității „George Washington”, Statele Unite. Este, de asemenea, președintele primului Congres Internațional de Sănătate Totală Perinatală ce va avea loc în România în anul 2018. A inițiat și a condus proiecte clinice despre depresie și comorbiditate în China, India, Iran, România şi Slovenia dar și studii comparative despre performanța sistemelor de sănătate publică între Africa, Asia/Pacific, Europa, America de Nord și de Sud. În anul 2004, a fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de Comandor iar din 2014 este Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și al Universității Politehnica, ambele din București. „Sănătatea mentală globală a secolului 21” este cea mai recentă dintre cele șapte cărți editate de Dr. Eliot Sorel iar cea mai recentă publicație – Translating Scientific Evidence into Global Health Policy – Dovezi în politica globală în domeniul sănătății, articol apărut în The Indian Association for Social Psychiatry (IASP), revista Asociaţiei Indiene pentru Psihiatrie Socială.


200+ mesageri ai prezentului pentru România viitorului