<We_can_help/>

What are you looking for?

>Mihai Precup

Mihai Precup

Bancher / Luxemburg

Mesajul meu pentru România 2118:

Marile idealuri s-au realizat doar în unitate, cultivând valorile comune. Înainte, români, pentru o Românie dezvoltată și demnă!

Biografie:
Mihai Precup este un bancher cu experiență în investiții și dezvoltare, cu o carieră recunoscută în Luxemburg și Franța. De asemenea, este lector la Universitatea Panthéon-Sorbona Paris 1, unde predă pe mai multe teme: fonduri private, fonduri de investiții, crize bancare și financiare, criza zonei euro și politica monetară a BCE. A lucrat ca bancher de investiții pentru unele dintre cele mai prestigioase instituții din Franța și la nivel global. Pentru câțiva ani, a fost consilierul vicepreședintelui unei instituții financiare europene importante, concentrându-se asupra Europei de Sud-Est (Grecia, Cipru, Bulgaria, România și FYROM). În această calitate, a contribuit la tranzacții în valoare de peste 10 milarde EUR pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii și alte proiecte-cheie. Are legături extinse cu lumea financiară și de afaceri la nivelul UE și dincolo de acesta și este pasionat de dezvoltarea pe termen lung a României.


200+ mesageri ai prezentului pentru România viitorului