<We_can_help/>

What are you looking for?

>Vlad Crosman

Vlad Crosman

Bariton / Versailles

Mesajul meu pentru România 2118:

Pământul sănătos a avut mereu un timp veșnic să dea roade bune lumii. Și așa e bine să rămână. Să știți să vegheați ca pământul României să rămână roditor și sănătos, iar roadele să fie lumii etalon de naturalețe, strădanie și reușită...

Biografie:
Baritonul orădean Vlad Crosman este absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la secțiile de canto clasic și de regie de operă. În timpul studenției cântă roluri precum Fiorello din Il Barbiere di Siviglia de Rossini, Marullo din Rigoletto de Verdi sau Papageno din Die Zauberflöte de Mozart pe cele două scene lirice ale Clujului. Între 2011 și 2014 Vlad Crosman studiază la Centre de musique baroque de Versailles sub conducerea muzicală a lui Olivier Schneebeli și participă la mai multe producții de operă barocă și de muzică sacră în parteneriat cu ansabluri precum Les Talents Lyriques (dir. Chr. Rousset), Akademie für Alte Musik Berlin, Le Cercle de l'Harmonie (dir. J. Rhorer), sau Tafelmusik Baroque Orchestra (dir. D. Fallis) la Capela Regală din Versailles, Opera Regală din Versailles, Opera comică din Paris, Opera din Avignon, Centre for Performing Arts Beijing, Auditoriumul Radio France sau Theater an der Wien. Vlad Crosman a urmat deasemenea cursurile de master ale Universității Paris Sorbonne în domeniul cercetării și interpretării muzicii secolului al XVIII-lea. În 2015 este alumni al Academiei de muzică veche din Barcelona condusă de Jordi Savall și concertează alături de Le Concert des Nations și Capela Real de Catalunya pe scena renumitului Palau de la Musica Catalana. Pe baritonul orădean l-am mai putut vedea pe scenele mai multor festivaluri din Roma, Helsinki, Nantes, Berlin, Geneva sau San Jose în recitaluri din sfera muzicii camerale. În 2016 interpretează rolul Giove din opera La Calisto de Cavalli sub conducerea muzicală a lui Stephane Fuget la Auditoriumul Landowski din Paris iar mai apoi dă viață rolului Compozitorului în creația mondială a operei AMOK de François Cattin și Orianne Moretti la Opera din Reims. Printre cele mai importante proiecte muzicale din ultimul an se numără: concertul „Grands Motets de Lalande” cu ansamblul Aedes și Le Poème Harmonique, „La sainte et la reine” - program cu lucrări de Purcell - alături de Le Concert Spirituel la Versailles, opera în concert „L’Europe Galante” de Campra cu ansamblul La simphonie du Marais la Kontzerthaus din Viena, concertul pentru aniversarea Prințului Albert de Monaco sau concertul caritativ „Suflet în culori” la București alături de Musica Ricercata. În vara acestui an Vlad Crosman a fost laureat al Fundației culturale Royaumont în cadrul căreia a participat la cursurile de formare în domeniul operei baroce venețiene, sub conducerea lui Christophe Rousset. Pentru rezultatele artistice și pentru promovarea valorilor culturale, Vlad Crosman a fost recompensat cu Mențiunea specială pentru excelență în cadrul celei de a patra ediții a Galei studenților români din străinatate, eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului din București în ianuarie 2013. Pentru aceleași merite artistice, asociația cuturala a românilor - Pro Patria i-a inmanat la Roma un premiu și i-a lansat invitația de a concerta în cadrul festivalului din anul următor.


200+ mesageri ai prezentului pentru România viitorului